Prezentare Ubuntu pentru începători (Forumul Ubuntu)
,,Această prezentare se adresează celor care doresc să încerce pentru prima dată sistemul de operare Ubuntu, de regulă persoane obișnuite cu mediul Windows. Am încercat să fie cât mai scurtă și cuprinzătoare cu putință, însă sunt destule lucruri de prezentat unui începător. Materialul are un coautor, în persoana lui Ăla mic, care a realizat toată partea de elemente grafice și inserarea de legături interne sau externe, lucru pentru care îi mulțumesc foarte mult. Citiți-o în întregime, este un efort minim, cu siguranță mai mic decât efortul depus de noi la realizarea lui, care vă aduce în atenție noțiuni specifice indispensabile. În ea sunt cuprinse multe dintre problemele ridicate de cei aflați la prima vizită pe forumul nostru.
Informațiile conținute în acest articol există în diverse forme chiar aici pe forum sau pe alte resurse, însă nu sunt centralizate, fiind obținute de cei nou-veniți ca răspunsuri la nelămuririle pe care le-au avut.
De ce ați dori să încercați Ubuntu? [EN simulator online]
În principal pentru că veți utiliza un mediu de lucru modern, în care puteți naviga pe Internet, vă puteți uita la filme, asculta muzică, crea documente, vă puteți juca, chiar dacă în acest domeniu titlurile mari de-abia încep să apară, prin contribuția însemnată a platformei Steam.
Practic, puteți face cam tot ce faceți în Windows, însă într-un mediu mai securizat, fără problemele generate de virușii și malware-ul din Windows, în plus gratis și legal.
Nu în ultimul rând, asistența pentru Windows XP, cel mai răspândit sistem Windows, se va întrerupe în 7 aprilie 2014, așa că va trebui să treceți la versiuni ulterioare, ceea ce înseamnă de regulă investiții în echipamente (mai multă memorie, procesoare mai rapide) sau investiții în achiziționarea de licențe.
Scurt istoric
Calculatoarele, pentru a funcționa, au nevoie de un program care să lege între ele resursele sistemului, de la resursele hardware (piese) la resursele software (aplicații). Acest program se numește sistem de operare.
În zilele noastre, sistemele de operare cu care se poate întâlni un utilizator obișnuit sunt trei, fiecare cu variantele proprii: binecunoscutul Windows, deținătorul cotei de piață majoritare, MacOs(X), sistemul de operare instalat pe calculatoarele produse de firma Apple, sau un sistem Linux/GNU (ultimele două sunt înrudite, deoarece ambele respectă aceleași standarde, impuse de un proiect software profesional denumit UNIX, primul sistem de operare cu adevărat portabil pe mai multe tipuri de calculatoare). Ubuntu [EN] [RO] face parte din familia Linux/GNU, fiind dezvoltat de firma Canonical.[EN]
Istoria Linux/GNU începe în 1991, când Linus Torvalds, [EN] [RO] student la acea vreme, începe să scrie un sistem de operare pentru nevoile sale de studiu, proiect pe care-l face cunoscut pe Internet, aflat și acesta la începuturile sale.
La proiectul său, pus la dispoziția oricui cu o singură condiție, aceea de a publica modificările la nivel de cod-sursă (lucru care avea să fie cunoscut ca sursă deschisă), contribuie din ce în ce mai mulți oameni și, mai târziu, companii.
Ceea ce apare în acest mod este kernelul Linux, sau inima sistemului de operare. La acesta, cu timpul, se vor adăuga alte programe care, împreună, se vor transforma într-un întreg sistem de operare și o sumă de aplicații, cunoscute azi ca sistemul Linux/GNU [RO], mulți reducând pe nedrept denumirea la Linux. Particula GNU vine de la proiectul cu același nume, inițiat de Richard Stallman [EN] [RO] în 1983, care dorea realizarea unui sistem de operare solid, compatibil cu standardele UNIX, dar care să poată fi distribuit și modificat de oricine dorește să-l adapteze nevoilor proprii (filosofia GNU, deschisă, contrară filosofiei proprietare, care nu eliberează codul și nu permite aducerea de modificări). La apariția kernelului Linux, proiectul GNU [EN] avea deja scrise multe utilitare și aplicații, dar nu un kernel funcțional, așa că întâlnirea celor două componente avea să fie un lucru natural.
De acum, profitând de libertatea totală în privința modificării codului, indivizi, comunități sau companii încep să creeze propriile versiuni Linux/GNU, denumite distribuții, de o diversitate greu de egalat vreodată în domeniul sistemelor de operare.
Este această diversitate un lucru bun? La prima vedere s-ar putea spune că nu, motivându-se prin fragmentarea eforturilor de a crea un sistem de operare cu adevărat bun. Însă dacă realizăm că viziunile diferite creează versiuni care se adresează oricăror dorințe, înțelegem că este bine să avem de unde alege. În fond, la bază este același lucru, diferă împachetarea și forma în care este prezentat produsul final.
Motivele sunt variate, de exemplu de la dorința de a crea un sistem de operare fiabil, gratuit, care să răspundă necesităților, respectat în domeniul informaticii, precum distribuția Debian, la dorința de a comercializa un sistem de operare și soluții software, precum Red Hat, sau din dorința de a crea un sistem de operare cu un grad ridicat de accesibilitate, precum Ubuntu, al cărui fondator financiar și spiritual este Mark Shuttleworth,[EN] [RO] care a promis că Ubuntu este și va fi întotdeauna gratuit, în orice versiune.
Evoluția sistemului de operare Ubuntu nu face obiectul articolului de față. Trebuie să știți că este un derivat al distribuției Debian, derivat care se remarcă prin inovație la nivelul interfeței grafice cu utilizatorul, inovație care caută accesibilitatea, ușurința în utilizare, un design modern, care caută mai nou convergența pentru mediile cunoscute azi (desktop/laptop – tabletă – smartphone) și, după părerea mea, un drum care să-l deosebească între distribuțiile Linux/GNU cunoscute azi.
Descărcare
Pe pagina oficială suntem informați că Ubuntu poate fi instalat pe calculatoare care au minim 384 MB memorie RAM. Din experiență, pot spune că între 1 și 2 GB memorie RAM și un procesor începând de la 1,5 GHz veți obține un sistem bun, iar la peste 2 GB și procesor de peste 1,8 GHZ veți obține un sistem foarte bun.
Pentru a proba și instala Ubuntu trebuie să descărcați o imagine .iso de pe Internet [EN] și să o scrieți pe un CD/DVD sau pe un stick USB. În mediul Windows scrierea pe un CD/DVD o realizați cu un program de scriere precum Nero sau Infrarecorder (acesta din urmă este gratuit), alegând opțiunea Scrie (Arde) imagine (de disc) - Burn Image, iar pentru scrierea pe stick USB descărcați programul Unetbootin, care este intuitiv, trebuie doar să utilizați butonul pentru a-i arăta imaginea de disc descărcată în calculatorul dumneavoastră și să începeți crearea mediului USB.
Aici de regulă apare prima confuzie. Pentru descărcare sunt disponibile mai multe versiuni. În primul rând vorbim despre versiunea corespunzătoare arhitecturii procesorului. Indiferent de producător, azi există arhitecturile pe 32 de biți și pe 64 de biți. Denumirea tradițională a versiunilor disponibile pentru descărcare sunt intel 86 sau 32-bit pentru arhitectura pe 32 de biți și amd 64 sau 64-bit pentru arhitectura pe 64 de biți. Faptul că în denumirea lor apar intel și amd nu înseamnă că ele sunt bune numai pentru procesoarele produse de o firmă sau de cealaltă, ci este doar o convenție. Site-ul Ubuntu a remediat sursa confuziei, prezentând ca opțiuni 32-bit sau 64-bit.
Dacă aveți un calculator care lucrează pe 32 de biți, alegeți așadar 32-bit (sau intel 86, posibilă prezentare pe alte site-uri), oricum varianta 64-bit nu va funcționa.
Dacă aveți un calculator care lucrează pe 64 de biți, alegeți așadar 64-bit (sau amd 64, posibilă prezentare pe alte site-uri); aici este o chichiță: dacă descărcați varianta 32-bit și o instalați pe un calculator care poate lucra pe 64 de biți, va funcționa, însă nu veți beneficia de toate resursele procesorului. Diferențele de regulă sunt insesizabile ochiului uman, însă în operații solicitante, precum interogări baze de date (de exemplu instalări de programe din depozite), un sistem corect instalat va lucra mai repede decât un calculator care poate pe 64 de biți dar este limitat de un sistem de operare instalat pe 32 de biți; de asemenea, apar unele probleme la gestionarea unei memorii RAM cu o capacitate mai mare de 3,6 GB atunci când puneți varianta 32-bit pe un calculator cu un procesor care poate lucra pe 64 de biți.
În plus, Ubuntu este disponibil întotdeauna în două forme, una pentru care se acordă asistență pe termen lung, 5 ani, numite versiuni cu asistență pe termen lung (LTS – Long Time Support), pentru a încuraja instalarea în mediile profesionale, de producție, în care stabilitatea și fiabilitatea sunt cerințe indispensabile, și alta destinată celor care doresc versiuni mai noi ale programelor instalate, tehnologii proaspete, dar care nu au confirmat prin trecerea timpului un grad de încredere ridicat; pentru acestea, termenul de acordare a asistenței este de 9 luni. Intervalul de timp între lansările de versiuni obișnuite este de 6 luni, iar între lansările LTS de doi ani.
Eu prefer versiunile LTS și încerc să conving pe toată lumea că noutățile din versiunile obișnuite nu sunt atât de mari încât să se renunțe la principalul avantaj al LTS-urilor, anume stabilitatea. De aceea este indicat să descărcați versiunea cu asistență pe termen lung, la această dată 12.04, iar dacă și numai dacă calculatorul dumneavoastră are o problemă cu aceasta, să încercați versiunea obișnuită mai nouă, în speranța că a adus unele rezolvări ale problemei pe care ați avut-o cu LTS-ul. Hotărâți în consecință, aveți elementele de bază pentru fundamentarea unei decizii.
Mediul LiveCD/DVD – LiveUSB
După descărcare și scriere veți obține medii Live (CD/DVD sau USB), care au proprietatea de a vă permite probarea sistemului de operare înainte de a-l instala. Calculatorul va lucra numai de pe ele, încărcând informația în memoria RAM, lăsând neatinse discurile fixe ale mașinii. Pentru aceasta, introduceți CD/DVD-ul în tava unității de disc și reporniți calculatorul, alegând ca dispozitiv de pornire unitatea CD/DVD, de regulă tasta F12. Pentru mediile USB trebuie să introduceți stickul într-unul din porturile USB, să porniți calculatorul și să alegeți ca dispozitiv de pornire discul USB potrivit, de regulă tot cu tasta F12.
Mențiune: dacă tasta F12 nu permite deschiderea meniului pentru pornirea calculatorului (boot), încercați să identificați o altă posibilă tastă pentru meniul rapid de modificare a secvenței de pornire sau intrați în BIOS și faceți modificările necesare în funcție de calculatorul fiecăruia.
Sistemul de operare este încărcat în memoria RAM, operație care durează mai mult sau mai puțin, în funcție de puterea calculatorului. Dacă totul merge bine, după un timp monitorul va afișa interfața cu utilizatorul proprie Ubuntu, denumită Unity.
Elementele de bază ale acesteia sunt următoarele:
1. În partea de sus se află panoul superior (denumit bară pentru meniu), care conține în partea dreaptă următoarele elemente (de la dreapta la stânga):
- meniul sesiunii, un element care permite oprirea calculatorului, ieșirea din sesiune, repornirea sau suspendarea acesteia, precum și autentificarea altui utilizator, în cazul în care pe calculator există conturi multiple
- meniul utilizatorului, care prezintă identitatea dumneavoastră
- ceasul
- meniul mesageriei, unde vor fi prezentate notificările pentru email și pentru alte aplicații de mesagerie
- meniul pentru sunet
- meniul pentru rețea
2. În partea stângă a panoului superior există meniul aplicațiilor, activat la trecerea mouse-ului peste acea zonă. Este o inovație introdusă în interfața grafică Unity, pentru a câștiga spațiu pe verticală, prin aceea că aplicațiile nu mai au propriile meniuri sub decorațiile de fereastră (elementul care conține butoanele de minimizare, maximizare și închidere a ferestrei), ci este folosită zona din stânga a barei pentru meniu (panoul superior) pentru a afișa meniul ferestrei active, atunci când este nevoie de el (respectiv la trecerea mouse-ului peste aria menționată).
3. Lansatorul, aflat în partea stângă, care conține pictograma de pornire (comenzi de acces rapid, scurtături) pentru Panoul principal (Dash în original, prima de sus, care la clic stânga de mouse va deschide panoul în care sunt prezentate toate aplicațiile instalate pe sistemul de operare Ubuntu Live) și pictogramele pentru pornirea următoarelor aplicații (în ordine de sus în jos, începând după comanda rapidă pentru panoul principal):
- comanda rapidă pentru instalarea sistemului de operare Ubuntu
- comanda rapidă pentru navigatorul de fișiere, care permite navigarea prin sistemul de fișiere, echivalentul programului Windows Explorer
- comanda rapidă pentru Firefox, navigatorul de Internet
- comanda rapidă pentru LibreOffice Writer, program pentru procesare text, echivalentul MS Word
- comanda rapidă pentru LibreOffice Calc, program pentru foi de calcul electronice, echivalentul MS Excel
- comanda rapidă pentru LibreOffice Impress, program pentru realizarea de prezentări de diapozitive, echivalentul MS Powerpoint
- comanda rapidă pentru Centrul software Ubuntu (îl vom prescurta CSU), care permite instalarea de aplicații suplimentare; vom vorbi despre el mai târziu.
- comanda rapidă pentru configurări desktop, de unde puteți modifica unele elemente din mediul de lucru Unity
- comutatorul pentru spațiile de lucru – în mediile grafice din Linux nu avem doar un desktop (spațiu de lucru), există mai multe desktopuri virtuale, în care putem să deschidem separat aplicații; în Unity, numărul implicit de spații de lucru este 4. Puteți efectua clic pe comutatorul spațiilor de lucru pentru a le explora, pentru a deschide aplicații în fiecare și pentru a comuta între acestea.
- ultima pictogramă din Lansator este comanda rapidă pentru coșul de gunoi.
Ați observat că există un spațiu între comanda rapidă pentru comutarea spațiilor de lucru și comanda rapidă pentru coșul de gunoi. Zona, ca și întreg lansatorul, este folosită pentru a afișa starea aplicațiilor deschise, un fel de listă ferestre. La lansarea unei aplicații, pictograma acesteia va apărea pe lansator, iar atunci când fereastra aplicației este activă, veți observa două săgeți, în stânga și dreapta pictogramei. Notificarea pentru fereastră de aplicație minimizată se face printr-o singură săgeată, pe partea stângă a pictogramei. Totodată, puteți fixa pictograme pentru acces rapid pe lansator pentru aplicațiile favorite, prin clic dreapta de mouse.
4. Ultimul element al mediului Live Ubuntu este spațiul de lucru în sine, pe care se află două comenzi pentru acces rapid. Prima deschide navigatorul de fișiere, care conține câteva fișiere de exemplificare, pentru a vă ajuta să vă faceți o idee despre aplicațiile conținute, iar a doua va instala Ubuntu pe calculatorul dumneavoastră.
Petreceți un timp în mediul Live, observați dacă totul merge bine. Dacă aici nu veți avea probleme, sunt puține șanse ca la instalare ceva să meargă prost.
Rețineți că sistemul se mișcă mai încet în acest mediu, deoarece viteza de transfer de pe CD/DVD sau USB este mai mică decât în cazul unui sistem instalat, care apelează datele de pe discul fix al calculatorului, însă faptul că puteți proba sistemul înainte de instalare este un mare plus al sistemelor de operare Linux.
Instalare
Întotdeauna faceți copii ale datelor importante din vechiul sistem (poze, documente, muzică, filme) deoarece există un risc, foarte mic ce-i drept, ca la partiționarea și formatarea discului fix, operații indispensabile instalării Ubuntu, să apară ceva neprevăzut. DVD-urile sau discurile mobile de mare capacitate nu mai sunt dispozitive exotice sau foarte scumpe, mai bine să pierdeți ceva timp decât date importante.
Ubuntu poate fi instalat automat lângă Windows, modalitate pe care o recomand utilizatorilor noi, pentru a păstra vechiul sistem pe timpul acomodării cu Ubuntu.
Pentru aceasta, realizați o defragmentare a discului fix în Windows la terminarea căreia introduceți CD/DVD-ul sau stickul USB cu Ubuntu și închideți calculatorul, nu îl reporniți, deoarece o închidere completă protejează discul fix de a intra, posibil, într-o stare intermediară care să îngreuneze recunoașterea informației existente pe el de programul pentru instalarea Ubuntu. Porniți calculatorul și alegeți pornirea de pe CD/DVD sau USB și așteptați încărcarea sistemului Live.
Pentru a instala Ubuntu efectuați clic pe comanda rapidă pentru instalare. Aici am două mențiuni. Eu prefer ca la instalare să nu bifez opțiunile de actualizare în timpul instalării și de instalare a codecurilor multimedia. Le instalez mai târziu și vă voi explica cum. În principal reduc astfel timpul necesar instalării și unele conflicte dintre codecurile instalate aici și cele cuprinse de pachetul ubuntu-restricted-extras.
Programul de instalare este intuitiv, ușor de înțeles. Introduceți datele cerute cu atenție, în special parola, care face parte parte din sistemul de securitate care protejează sistemul de acțiuni ale programelor de tip virus sau malware. Am stabilit că opțiunea de instalare va fi instalarea lângă Windows; alegeți-o și urmăriți cu atenție mesajele apărute. În aproximativ 20 de minute veți avea un sistem instalat, gata de repornire și autentificare în noul mediu de lucru.
Puteți alege să instalați numai Ubuntu, pe tot discul, în acest mod dispare sistemul de operare Windows existent; de asemenea, ca opțiune avansată, există posibilitatea de a alege o instalare particularizată, dar aici trebuie ca dumneavoastră să specificați crearea partițiilor; pe aceasta din urmă o recomand după ce ați petrecut cel puțin trei luni utilizând Ubuntu, pentru familiarizarea cu noțiuni mai avansate și urmărirea subiectelor respective de pe forum, precum acesta.
Operații pentru personalizarea instalării
După autentificare, veți avea în față același mediu grafic pe care l-ați întâlnit în mediul Live, fără comanda rapidă pentru instalarea sistemului. Pentru a înțelege ce veți face în continuare, trebuie să vă prezint câteva elemente legate de instalările de programe în Ubuntu.
Există posibilitatea ca imediat după pornire, având conexiune la Internet, să pornească Administratorul de actualizări, care oferă eventuale actualizări pentru programele instalate. Vă recomand ca numai acum să-l ignorați, deoarece vom modifica sursele CSU.
Instalările de programe noi sunt controlate de Centrul software Ubuntu (CSU). Programele care pot fi instalate în Ubuntu se află pe anumite servere de Internet, numite depozite sau arhive, semnate digital, apelate de CSU. În acest mod există garanția că programele conținute sunt conforme, fără malware-uri și la versiuni care să lucreze bine cu versiunea de Ubuntu pe care o aveți instalată în calculator. Sunt eliminate astfel sursele externe, care nu sunt de încredere. Ca informație suplimentară, un astfel de sistem se numește administrare de programe (sau de pachete) iar formatul pachetelor folosite de Ubuntu este .deb.
CSU vine preconfigurat, însă pentru a beneficia de unele programe proprietare, precum drivere pentru plăcile video, plăcile de rețea (în special wireless) sau codecuri multimedia, va trebui să includem și sursele acestora, pentru a fi văzute de CSU.
Deschideți CSU. Fereastra aplicației prezintă în partea de sus butoanele pentru toate programele, pentru cele instalate, pentru istoricul acțiunilor și indicatorul de progres.
Următorul element este un câmp de căutare, unde introduceți numele programului dorit.
În partea stângă aveți posibilitatea de a sorta programele pe categorii. De asemenea, în partea centrală sunt prezentate noutăți, programele cele mai apreciate și recomandări de programe.
Trebuie menționat că în CSU sunt disponibile și programe cu plată, nu numai gratuite, însă marea lor majoritate sunt atât gratuite, cât și cu sursă deschisă.
Pentru a modifica sursele de programe, activați meniul aplicației CSU prin deplasarea mouse-ului în partea stângă a barei de meniu (panoul superior). Efectuați clic pe butonul editare, apoi mergeți la Surse software.
Se va deschide o fereastră care prezintă cinci file. În prima filă, Programe Ubuntu, trebuie să aveți bifate toate intrările, existând posibilitatea de a vă interesa și codul sursă după ce deveniți mai experimentați în noul sistem de operare. Tot aici modificați serverul pentru descărcare în cel principal (Main server), deoarece chiar dacă uneori este mai încet, nu au fost probleme de disponibilitate.
În fila a doua, Alt software, marcați căsuțele de validare din dreptul liniilor Parteneri Canonical și Independent, inclusiv liniile pentru cod-sursă.
În cea de-a treia filă, a actualizărilor, marcați primele două intrări, actualizările importante și cele recomandate. Nu marcați următoarele opțiuni deoarece ele includ actualizări insuficient testate, posibile generatoare de probleme.
Fila Autentificare păstrează cheile digitale folosite la semnarea depozitelor. Dacă nu doriți ca sistemul să trimită informații statistice, anonime, despre modul de utilizare, mergeți la ultima filă și debifați singura opțiune conținută.
La închiderea ferestrei veți fi atenționați că sursele au fost modificate și că trebuie să reîncărcați informațiile referitoare la programele disponibile. Efectuați clic pe reîncărcare și ați terminat cu modificarea surselor de programe. Închideți CSU.
De-acum puteți actualiza sistemul, instala și dezinstala programe. Actualizați mai întâi, dacă nu vi se oferă automat opțiunea, prin deschiderea Administratorului de actualizări, pe care-l căutați în Panoul principal, pe care-l lansați prin efectuarea unui clic pe prima comandă rapidă din Lansator.
După actualizare, veți instala în primul rând un pachet care conține unele programe care prin natura lor nu sunt libere. Ele sunt codecuri multimedia, fonturi, suport pentru redarea DVD-urilor și programul flash.
Deschideți CSU și scrieți în câmpul de căutare ubuntu-restricted-extras. Efectuați clic pe comanda de instalare.
După instalarea pachetului, instalați în același mod vlc (este mai bun decât playerul video conținut de sistem) și My Unity (oferă opțiuni de configurare a mediului desktop mai avansate decât utilitarul propriu).
La acest capitol trebuie să vorbesc și despre ppa-uri[EN], depozitele personale de programe. Ideea este următoarea: există posibilitatea ca un program să capete funcții noi odată cu o nouă versiune, funcții care ar putea să vă fie utile, dar nu veți găsi această versiune nouă în depozitele oficiale, deoarece este insuficient testată. Alt scenariu presupune apariția unui driver sau a unui proiect nou (exemple ar fi drivere pentru placa video sau proiectul Bumblebee) care v-ar putea face sistemul să lucreze mai bine dar, la fel, nu există în depozitele oficiale, garantate de Ubuntu.
Soluția a fost crearea unor depozite personale de programe [EN], care să conțină aceste programe oarecum experimentale, ca fiecare să decidă dacă vor să le aducă în sistem sau nu, cunoscând riscurile de a rezulta un sistem instabil.
Pentru a le aduce la cunoștința CSU, adăugați sursele lor și instalați pachetele conținute. Dacă ajungeți în această situație, resurse despre cum faceți asta există pe forum sau pe Internet. Sfatul meu este să folosiți aceste ppa-uri numai când aveți neapărată nevoie și să limitați numărul lor la minimum necesar; exemplu: tv-maxe
Precizări punctuale
Voi parcurge aici diverse aspecte de interes pentru noii utilizatori, referitoare la utilizarea sistemului de operare Ubuntu.
În primul rând, trebuie să știți că atunci când vi se cere parola, în afară de autentificare, sunteți pe cale de a face o modificare în sistem. Acest lucru se întâmplă la instalarea de programe și la actualizări, adică atunci când trebuie să se umble la partea rezervată sistemului.
Linux-ul are două mari zone: zona utilizatorului, unde puteți face ce doriți, șterge și muta orice, fără a pierde altceva decât datele personale, fără a influența comportamentul și funcționarea sistemului, și zona sistemului, unde ca proaspăt utilizator nu prea aveți ce face, însă în care operații greșite pot duce la un sistem mort. Procedați cu grijă și nu faceți deocamdată altceva decât instalări și actualizări.
Dacă vă apucați să intrați cu drepturi de administrare (cu parolă) în administratorul de fișiere, în partea rezervată sistemului (oriunde în afară de partea rezervată utilizatorului, notată cu /home sau Dosar personal) și realizați operații cu fișierele, puteți strica sistemul. Chiar și dezinstalând un program, dacă nu observați că face parte dintr-un metapachet, veți dezinstala mai multe, ceea ce poate duce la stricarea sistemului.
Programele din Windows, .exe, nu vor lucra în Ubuntu. Pentru aplicațiile din Windows aveți corespondentele lor în Ubuntu [EN], la fel de bune în majoritatea cazurilor, sau aproape la fel de bune [EN]. În unele cazuri, programe Windows pot rula în Ubuntu folosind aplicația wine. Acestea nu sunt foarte multe, vizitați pagina de internet a aplicației pentru a vă face o idee asupra compatibilității. La fel ca și în cazul ppa-urilor, vă sfătuiesc să instalați aplicația wine numai dacă aveți neapărată nevoie.
Când sunteți frustați de faptul că o aplicație pe care ați apreciat-o în Windows nu are echivalent în Ubuntu, amintiți-vă că responsabilitatea este a dezvoltatorilor acestor aplicații, care nu produc pentru această platformă și nici nu dau codul sursă pentru a fi adaptat.
Suita pentru documente LibreOffice [EN] [RO] vă permite să creați documente text, prezentări de diapozitive, foi de calcul. Este similară suitei MS Office, dar folosește la salvarea documentelor un format deschis, .odf. Poate deschide, edita și salva documente MS Office, însă este posibil ca la deschiderea lor dintr-o suită în alta, să apară diferențe de formatare, tot din cauza faptului că Microsoft nu respectă standardele deschise și nu pune la dispoziție formatul proprietar sau din cauză că unele funcții din suita MS Office nu sunt implementate în LibreOffice.
În ultima vreme compatibilitatea este din ce în ce mai bună, iar problemele sunt din ce în ce mai puține. Dacă aveți de trimis documente unui corespondent care folosește MS Office, sfatul meu este să exportați documentul nativ .odf pe care l-ați creat în .pdf (da, LibreOffice poate crea documente.pdf, care vor fi deschise fără probleme pe orice sistem). Soluția pentru documente colaborative la care contribuitorii folosesc sisteme diferite ar fi Google Docs, așa că din punct de vedere al aplicațiilor de birou, puteți folosi Ubuntu fără probleme.
La capitolul jocuri Ubuntu nu excelează. Dacă vă doriți un calculator pentru jocuri, Ubuntu nu este pentru dumneavoastră. Desigur, există multe care pot fi instalate, însă grafica lor este în urma celor disponibile pentru Windows.
Cu toate acestea, vă recomand Foobillard – biliard în toate formele, Supertux – o clonă Super Mario, SuperTuxKart – amuzament cu karturi, toate disponibile în CSU.
Pentru cei cu disponibilități hardware și financiare, Valve aduce jocuri și în Linux prin platforma Steam. Portarea lor este la început, există deja titluri de succes, însă, din nou, sunt cu bani.
Partea de Internet și multimedia nu pune probleme. Puteți naviga peste tot, deschide filme, fotografii, muzică.
Multe persoane au întrebat de antivirus. Modul în care este construit Ubuntu, cu drepturi de acces, face ca un program malware să se instaleze foarte greu. Practic ar trebui să-l iei și să-l instalezi personal, de aceea nu instalați deocamdată decât din CSU.
Desigur, mai sunt vulnerabilitățile de securitate, dar spre deosebire de Windows, ele sunt descoperite relativ repede și adresate prin actualizări. Eu personal folosesc Bitdefender for Unices, gratuit pentru utilizatorii individuali, pentru a scana odată pe săptămână în special dosarul local pentru email, pentru a nu da mai departe celor care folosesc Windows cadouri neplăcute. Chiar dacă am găsit câțiva viruși în aproape 6 ani în spamurile primite, erau specifici Windows, nu puteau rula pe calculatorul meu. De reținut că nu execută scanare la accesul fișierelor, online, ci doar la cerere sau programat. Singurul antivirus cu scanare la accesarea fișierelor pentru Linux pe care-l cunosc este Nod32, cu bani, însă o asemenea soluție nu este justificată deocamdată pentru sisteme Linux, inclusiv Ubuntu.
Mai doresc să aduc o lămurire legată de accesibilitate, referitoare la faptul că decorațiile de fereastră (butoanele pentru închiderea, minimizarea și maximizarea ferestrelor) sunt în partea stângă.
Cu siguranță, toți cei veniți din Windows vor înjura copios având în vedere că-i tocmai peste mână...și eu am făcut-o (în vechea interfață Ubuntu foloseam decorațiile de fereastră clasic, pe partea dreaptă, chiar dacă le puteam pune oriunde) dar la început în Unity nu le puteai schimba și mi-am format noile deprinderi relativ repede, iar acum înjur atunci când trebuie să lucrez cu ferestrele Windows.
Rațiunea pentru care s-a impus această decizie ține de ușurința în utilizare și de aspectul general al spațiului de lucru. În acest mod a fost eliberată partea dreaptă a spațiului de lucru, fiind disponibilă pentru notificările de sistem și pentru listele derulante activate de meniurile existente în partea dreaptă a barei de meniu, iar partea stângă vă va solicita atenția pentru ferestrele active, atât pentru operații de minimizare/maximizare/închidere, precum și pentru operații cu meniul aplicațiilor, cel activat la trecerea mouse-ului prin zona din stânga a barei de meniu (panou superior).
Posibile probleme mai des întâlnite
Pentru cele mai întâlnite probleme, listate mai jos, căutați rezolvări punctuale pe forumul ubuntu.ro. Ele există deja, le găsiți cu funcția de căutare, sau în cele din urmă cineva care se pricepe și este disponibil va furniza o rezolvare. Citiți discuțiile în întregime, pentru a înțelege ce se propune și ce s-a obținut. Rețineți că asistența pe forum se acordă voluntar, în limita timpului liber al fiecăruia și în măsura în care ne pricepem.
- sistemul nu pornește în mediul Live sau după instalare; de regulă se rezolvă prin pornirea cu un parametru de boot, precum nomodeset, irqpoll sau noacpi.
- programul de instalare Ubuntu nu vede existența Windows și cere să se folosească tot discul;
- sistemul nu se conectează la o rețea wireless; de regulă vinovatele sunt plăcile broadcom, exisă rezolvare prin instalarea unor pachete potrivite, în funcție de tipul plăcii de rețea, (exemplu)
- probleme de rezoluție pentru plăcile video nvidia sau ati; există drivere proprietare care pot fi instalate; încercați așa!
- probleme pe partea de video pentru sisteme cu plăci video mixte; proiectul bumblebee încearcă să implementeze suport total pentru astfel de configurații, încă nu avem o compatibilitate 100%
Cu siguranță sunt și altele, le-am trecut pe cele mai întâlnite și vom încerca să oferim și legături către posibile rezolvări chiar în cadrul acestui articol.
Acestea fiind spuse, sunteți înarmați cu tot ce vă trebuie pentru ca în timp curiozitatea și experiențele parcurse să vă ducă către stadiul de utilizator avansat. Spor!
Pentru membrii mai noi sau mai vechi ai forumului: prezentarea se adresează începătorilor, informația a fost condensată și filtrată pentru a putea fi asimilată de la nivelul zero. Nu aglomerați articolul cu puncte care se adresează celor mai avansați.
Pentru ceilalți membri ai forumului: dacă știți legături în cadrul forumului care să acopere rezolvări ale unor probleme prezentate aici, postați legătura și problema adresată, în limita timpului liber voi actualiza articolul pentru a le include.
Pentru oricine interesat: puteți folosi în orice fel credeți de cuviință materialul, chiar să-l modificați, dacă precizați sursa, în primul rând ca Forumul Ubuntu România, și publicați modificările ,,
Autor: marianvasile ,Forumul Ubuntu
BQ Aquarius E4.5. Primul telefon cu Ubuntu la bord
In sfarsit Cannonical a lansat pe primul telefon cu Ubuntu, modelul spaniolilor de la BQ, numit Aquarius E4.5. La un preţ de 170 de euro, smartphone-ul vine cu dotări tehnice din zona mid-range, dar cu o experienţă de utilizare optimă, fără întreruperi.
Instalare TV-Maxe pe Ubuntu 12.04
Deschideti un terminal si rulati pe rand urmatoarele comenzi:
sudo add-apt-repository ppa:venerix/pkg
sudo apt-get update
sudo apt-get install tv-maxe -y
TeamViewer pe Ubuntu
Versiunea pentru Linux Ubuntu se poate descarca de aici si va fi instalata cu ajutorul Centrului Software Ubuntu (vorbesc acum de 12.04 ,nu cred ca pe 12.10 e diferit) .
Nu difera cu nimic de versiunea de Windows dar poate fi de mare ajutor.
Asculta si descarca clipurile video de pe YouTube cu Gmediafinder
Va voi explica mai intai cum sa o instalati pe Ubuntu :deschideti un terminal si tastati pe rand urmatoarele comenzi
sudo apt-add-repository ppa:s-lagui/ppa
sudo apt-get update
sudo apt-get install gmediafinder
odata instalata aplicatia o veti gasi la Aplicatii >MultimediaPentru a instala aceasta aplicatie pe Windows trebuie sa instalam mai intai:
http://penguincape.org/downloads/smo/gmediafinder/vcredist_x86.exe
apoi descarcam si instalam :http://penguincape.org/downloads/smo/gmediafinder/gmediafinder_setup.exe
Mai multe detalii puteti vedea pe :http://gtk-apps.org/content/show.php/Gmediafinder?content=138588
Wally
Programul se numeste Wally si poate fi descarcat de aici
Dupa instalare la prima deschidere va va cere sa fiti de acord cu un disclaimer in care va atentioneaza ca nu raspunde de continutul imaginilor descarcate de pe internet ,trebuie sa bifati ,,Yes,,
odata pornit programul va va aparea in bara de jos o iconita pe care trebuie sa dati clic-dreapta si sa intrati la ,,settings,, aici puteti seta intervalul de timp la care sa se schimbe wallpaper-ul ,pozitia imaginii ,si trebuie bifate celelalte optini ca in imagine pentru ca programul sa porneasca automat cu un clic pe ,,folders ,, si putem adauga unul sau mai multe foldere cu imagini de unde programul va incarca wllpapere pentru a folosi imagini descarcate de pe internet trebuie sa alegem site-ul sau site-urile de unde vrem ca programul sa ia imagini si sa adaugam un cuvant sau o expresie dupa care programul sa caute imagini,eu am exemplificat cu,, flikr ,,folosind cuvantul,, tunning,, si sincer va spun ca nu ma mai plictisesc de wallpaper!!! Eu am instalat Wally pe xp dar nu vad de ce nu ar merge pe Vista sau 7.
Ailurus
Ailurus pate fi descarcat de aici in lista puteti alege in functie de versiunea de Ubuntu pe care o aveti instalata in cazul meu am ales pentru 10.10 salvati fisierul .deb si il deschideti cu Centrul Software Ubuntu odata instalata ,aplicatia o gasiti la Aplicatii>Utilitare de sistem
Pe langa informatiile despre sistem o sa descoperiti maimulte functii mai mult sau mai putin folositoare
MacBuntu -Mac OS X Transformation Pack in Ubuntu
Am incercat in timp sa facem XP sa arate ca Vista ori ca Windows 7 si nu stiu de ce nu am incerca sa il facem pe Ubuntu sa semene cu Mac OS .
Pentru asta a fost creat MacBuntu pe care il putem descarca de pe http://sourceforge.net .
Nu stiu cati utilizatori de Ubuntu se vor atasa de aceasta tema dar mie imi place si vad ca ,,rezista in timp,, eu fiind adeptul schimbarilor dese.
pentru instalare, executati scriptul install.sh sau uninstall.sh pentru dezinstalare
Slideshow in Ubuntu cu PhotoFilmStrip
Dupa ce am incercat mai multe programe, PhotoFilmStrip mi s-a parut a fi cel mai bun si cel mai usor de utilizat.
Pentru a instala PhotoFilmStrip in Ubuntu trebuie sa intram pe site-ul http://www.photofilmstrip.org/ ,clic pe sectiunea DOWNLOAD si alegem versiunea pentru Linux Debian
Centrul Software Ubuntu va deschide automat acel fisier .deb
nu trebuie decat sa dati un clic si se va instala
il gasiti apoi la Aplicatii>Multimedia
dupa ce deschideti programul clic pe new project dati un nume fisierului care va fi creat,la Folder alegeti locatia unde va fi salvat slide-ul si ca sa puteti adauga o melodie bifati Total lenght si Audio file unde veti pune melodia care o doriti
dupa ce adaugati imaginile clic pe Render filmstrip
la format va recomand sa puneti MPEG4-XVid (avi) mai ales daca vreti sa urcati slide-ul pe YOUTUBE
un clic pe Start si fisierul video care va fi creat se va salva ,procesul poate sa dureze asa sa trebuie sa aveti rabdare.
Sper sa va iasa iar daca aveti adaugari sau nelamuriri lasat un comentariu.
TV-MAXE: Principalele programe tv romanesti pe Linux
Pentru utilizatorii de Ubuntu sau alte distributii de Linux , ov1d1u a creat un program cu care avem la dispozitie oricand principalele programe tv romanesti.
Puteti descarca de aici TV-MAXE , iar daca il rugati frumos poate va face si o versiune pentru windows.
Ce este Ubuntu?
Comunitatea Ubuntu este construită pe baza ideilor expuse în Manifestul Ubuntu: acest software trebuie să fie disponibil gratuit (fără a se percepe nici o taxă), instrumentele software trebuie să fie folosite de oameni în limbile lor materne și în ciuda oricărei deficiențe fizice, iar acei oameni ar trebui să aibă libertatea să adapteze și să modifice aplicațiile pe care le dețin în orice mod consideră ei că li se potrivește mai bine.
Această libertate face Ubuntu fundamental diferit de programele tradiționale proprietare: nu numai că instrumentele pe care le folosiți sunt gratuite, dar aveți și libertatea să modificați aplicațiile până în momentul în care funcționează așa cum doriți dumneavoastră.
Echipa care participă la realizarea Ubuntu își ia următorul angajament public față de utilizatorii săi:
- Ubuntu va fi întotdeauna gratuit, și nu se percepe nici un fel de taxă suplimentară pentru ediția enterprise (destinată companiilor), noi facem ca munca noastră de cea mai bună calitate să fie disponibilă tuturor sub aceleași condiții GRATUITE.
- Ubuntu include ceea ce este mai bun în infrastructura de traduceri și accesibilitate pe care comunitatea software-ului liber o are de oferit pentru a face Ubuntu utilizabil de cât mai multe persoane posibil.
- Noile versiuni Ubuntu sunt lansate cu regularitate; o nouă versiune este realizată de regulă la fiecare șase luni. Puteți folosi versiunea curentă stabilă sau versiunea curentă de dezvoltare. Pentru versiunea curentă se oferă suport tehnic prin actualizări pe o perioadă de cel puțin 18 luni.
- Ubuntu este angajat în totalitate principiilor dezvoltării de software gratuit și liber; încurajăm ca oricine să folosească software-ul gratuit și liber, să-l îmbunătățească și să-l distribuie mai departe.
Ubuntu este potrivit pentru folosirea atât pe sistemele desktop cât și pe cele server. Versiunea curentă de Ubuntu suportă arhitecturile Intel x86 (PC IBM-compatibil), AMD64 (Hammer) și PowerPC (Apple iBook și Powerbook, G4 și G5).
Ubuntu include peste 16 000 pachete software, dar cele necesare pentru instalarea de bază necesită mai puțin de un CD. Ubuntu începe cu kernel-ul Linux versiunea 2.6 și Gnome 2.16, și acoperă orice aplicație standard desktop începând de la un procesor de texte și până la aplicații pentru calcul tabelar sau aplicații pentru accesarea Internet-ului, software pentru server web, email, limbaje de programare și utilitare precum și câteva jocuri.
Folosind versiunea server veți obține totul de ce aveți nevoie și vă doriți și nimic din ce nu v-ați dori să apară.
sursa: ubuntu.roLinux Mint 9 Isadora in VirtualBox
Curiozitatea m-a facut sa incerc totusi macar in VirtualBox aceasta distributie de Linux bazata derivata din Ubuntu ,dar pe care multi pe forumuri o considera a fi peste Ubuntu invocand diverse motive.
Nu pot sa zic ca nu imi place cum arata ,e frumos asezat acest Linux Mint dar nu am putut sa imi dau seama de adevaratele performante fiind instalata in VirtualBox.
Asadar este o versiune cu suport indelungat (LTS, 3 ani pentru desktop), viteza de pornire a sistemului este buna, iar interfata de instalare e foarte asemanatoare cu cea din Ubuntu.
Cu aceste imagini nu vreau decat sa va fac curiosi sa incercati Linux Mint sau alte distributii de Linux macar in dual-boot cu windows .
DESCARCA LINUX MINT
* 10 sfaturi pentru noul utilizator Ubuntu Linux
Original: Ten tips for new Ubuntu users
Miercuri June 21, 2006 (02:01 PM GMT)
Autor: Joe 'Zonker' Brockmeier
Ubuntu a devenit cea mai populara distributie pentru noii utiizatori Linux. Este usor de instalat, usor de utilizat, si de obicei "functioneaza imediat". Insa mutarea la un nou sistem de operare, poate creaz confuzii, fara a tine cont de cat de bun este designe-ul noului sistem. Iata in continuare o lista care a poate ajuta sa salvati ceva timp in procesul de acomodare cu Ubuntu
1. Cum sa facem multimedia sa mearga
Instalarea Ubuntu implicita contine doar software gratuit, ceea ce inseamna ca nu ofera suport pentru catva din formatele multimedia in mod implicit. Acest lucru este incovenient, dar echipa Ubuuntu are motive bune si clare de a nu include suport pentru formatele MP3, DVD si altele - includerea acestor pachete software contravine legilor in anumite tari.
Spre norocul nostru, ca utilizator, nu trebuie sa ne facem probleme pentru aceste infractiuni/contraventii (desi unele pachete pt fi complet ilegale daca sunt instalate din cauza restrictiilor date de patente or dreptuile de copiere, si aceasta in funcie de locatia dvs). Ubuntu Wiki Ro contine o pagina legata de aceste formate cu restrictie unde se explica modul de a instala pachetele necesare de care avem nevoie. In orice caz, daca utilizato Ubuntu pe arhitectura AMD64 sau PPC cteva dintre aceste pachete nu sunt disponibile, si aceasta deoarece aceste formate sunt formate proprietare (deci nu in format open source) scrise (concepute) fara suport pentru aceste arhitecturi.
2. Schimbarea setarilor implicite
Ubuntu este setat in mod implicit intr-un anumit fel, care poate nu va este pe plac. Spre exemplu, editorul de text implicit este Nano, editor care NU optim daca sunteti obisnuiti cu Vim.
Modul cel mai simplu de a schimba aceste setari este folosirea programului update-alternatives, care mentine o legatura simbolica in /etc/alternatives prin care se determina programele implicite pentru FTP, editorul de text, rsh, Telnet, managerul de ferestre (window manager) si asa mai departe. Parcurgeti /etc/alternatives pentru a vedea setarile implicite.
Pentru a schimba editorul text implicit folosit de sistem procedati astfel:
executati: sudo update-alternatives --config editor
Veti vedea un dialog de acest gen
There are 3 alternatives which provide `editor'.
Selection Alternative
-----------------------------------------------
1 /usr/bin/vim
2 /bin/ed
*+ 3 /bin/nano
Press enter to keep the default[*], or type selection number:
Tastati 1 pentru a schima editorul la Vim. Depinde de asemenea de programene pe care le aveti instalate in syste, Cu cat mai multe sunt instalate cu atat numarul de posibilitati de sus creste sau se modifica.
3. Cum sa instalaţi pachete
Multe din aplicaţiile software pe care doriţi să le adăugaţi sistemului dumneavoastră sunt disponibile pentru instalare prin repositoare folosind Synaptic, Adept, sau alt manager de pachete. Dar ce se întâmplă când doriţi instalarea unui program ca Opera care este disponibil ca pachet pentru Ubuntu dar nu se regăseşte în repositoare?
În acest caz descărcaţi pachetul în format Debian (.deb) al aplicaţiei şi se execută click drept pe fişier. În partea de sus a meniului, ar trebui să vedeţi o opţiune care sî permită deschiderea pachetului cu pachetul pentru instalări GDebi . Pachetul pentru instalări are un buton de instalare; doar executaţi click pe buton şi acesta va instala pachetul. Pachetul de instalări verifică dacă poate instala pachetul respectiv -- dacă dependinţele nu pot fi satisfăcute GDebi va da o eroare şi va refuza instalarea pachetului
Dacă preferaţi instalarea pachetelor în linie de comandă, folosiţi comanda sudo dpkg -i packagename.deb.
4. Sudo şi gk sudo
Daca ati folosit Linux de ceva timp, probabil v-ati obisnuit sa rulati programe direct ca root ori de cate ori instalati pachete, modificati configuratia sistemului si asa mai departe . Ubuntu foloseste un model diferit. Ubuntu la instalare nu creaza un utilizator de root -- un cont de root existand totusi, da acestuia ii este setata o parola aleatoare. Aceasta inseamna ca utilizatorii administstreaza sistemul folosind comenzile sudo si gksudo
Probabil ca stiti cum se utilizeaza comanda sudo -- rulati sudo numecomanda. Dar ce se intampla cand dorim sa rulam ca root (sau ca alt utilizator) aplicatii cu interfata grafica (GUI)? Simplu -- folositi comanda gksudo in loc de sudo. Ca exemplu daca doriti sa rulati Ethereal ca root deschideti o consola (Alt-F2) si folositi gksudo ethereal
Daca totusi doriti sa lucrati ca root puteti folosi comanda sudo su -, care va va loga ca root. Daca chiar doriti sa aveti o parola de root pe care sa o stiti care o puteti folosi sa fa logati direct ca root(fara a utiliza comanda sudo) rulati passwd cand sunteti logat ca root, si setati parola dorita. Recomand utilizarea pachetului pwgen pentru a creea parole securizate nu numai pentru root dar si pentru celelalte conturi de utilizator
5. Adaugarea utilizatori in sudo
Ubuntu, la instalare, seteaza un prim utilizator in grupul de substitutie (sudo), permitand utilizatorului sa faca schimbari precum un super utilizator (root), pastrand utilizatorul. dar nu adauga in mod automat alti utilizatori in grupul sudo. Daca doriti sa acordati altui utilizator privilegii de superutilizator pe sistemul dumneavoastra va trebui sa i acordati acces la comanda sudo
Pentru a adauga nopi utilizatori in sudo, cel mai usor mod este comanda usermod. rulati sudo usermod -G admin numeUtilizator. aceasta este tot ceea ce trebuie sa faceti. Daca utilizatorul este deja membru al altuii grup, va trebui sa ii adaugati optiunea -a, precum sudo usermod -a -G NumeUtilizator.
Daca preferati mai mult lucrul sub interfata grafica deskideti System -> Administration -> Users and Groups. Selectati utilizatorul care doriti sa apara in sudo dati click pe proprietati si in tabul User Privileges (privilegii utilizator), bifati casuta care afiseaza "Executing system administration tasks" si veti avea totul setat.
6. Adaugare Desktop nou
Multi utilizatori nu sunt siguri ce pachete sa adauge pentru a rula KDE sau Xfce in Ubuntu sau ce pachete sa adauge pentru a rula GNOME in Kubuntu sau Xubuntu. Puteti sa adaugati toate pachetele necesare
Pentru a instala toate pachetele care vin cu cu una din distributile Ubuntu, precum Kubuntu, rulati apt-get install Kubuntu-desktop(sau edubuntu-desktop, kubuntu-desktop sau xubuntu-desktop).
Daca preferati mai mult lucrul sub interfata grafica pachetele de desktop pot fi instalate folosind Adept Synaptic sau alt manager de pachete
7. Cum sa reconfigurezi X.org
De obicei, X.org - acesta este programul care "conduce" placa video şi oferă fundamentul pentru GUI (Graphical User Interface), fie că rulaţi Gnome, Kde, Xfce sau alt manager de ferestre - funcţionează pu şi simplu după ce instalaţi Ubuntu Linux. De fapt, aş pune pariu că cei mai mulţi utilizatori Ubuntu nici macar nu se gandesc la setările video.
Dar, câteodată ai nevoie să reconfigurezi X.org pentru că Ubuntu nu a ţi-a detectat corect placa video sau monitorul sau poate tocmai ţi-ai cumpărat o placă video nou-nouţă şi ai nevoie să o pui la treabă în Ubuntu Linux. Oricare ar fi motivul, este bine să ştii cum să reconfigurezi X.org fără să fie nevoie să editezi manual fişierul /etc/X11/xorg.conf .
Pentru a parcurge configurarea, foloseşte
Cod:
dpkg-reconfigure xserver-xorg
Deoarece fiecare instalare este diferită, este greu să dai sfaturi concrete pentru configurarea X.org, dar, în general, este OK să accepţi valorile care îţi sunt propuse din oficiu. De asemenea, vei avea de optat între metodele de configurare Advanced, Medium, şi Simple pentru a completa detaliile monitorului. Ca regulă, cel mai bine este, probabil, să mergi pe "Simple", doar dacă nu cumva ştii foarte bine ce ai de făcut sau dacă metoda "Simple" nu funcţionează corespunzător.
8. Login automat în Sistemul de Operare
În mod normal, la pornirea calculatorului, Ubuntu va afişa un ecran de login inainte ca utilizatorului să îi fie afişată o sesiune X. Din punctul de vedere al securităţii sistemului, aceasta idee este bună, în special în cazul unui sistem folosit de mai mulţi utilizatori sau în cazuri în care accesul la sistem este permis mai multor utilizatori. Totuşi, mulţi utilizatori sunt obişnuiţi cu automatizarea sesiunii login şi nu vor sa piardă timpul facând login de fiecare dată cand repornesc calculatorul.
Pentru a seta acest lucru în Ubuntu, folosiţi: System -> Administration -> Login Window. Trebuie sa introduceţi parola de administrare si apoi va apare fereastra unde se pot seta aceste preferinţe. Alegeţi tabul Security si bifaţi Automatic Login. Dacă sistemul permite mai multor utilizatori accesul, asiguraţi-vă ca aţi ales utilizatorul dorit la logarea automată.
Din nou, şi acest lucru trebuie din nou menţionat şi clar înţeles, logarea automată este o idee bună numai în cazul sistemelor personale (cele de acasă spre exemplu) unde un singur utilizator are access la sistem. Nu este recomandată această opţiune pentru sistemele productive, în cadrul unei companii, sau alte sisteme unde accessul nu este strict.
9. Compilare programelor din surse
Numarul de pachete din repositoriul Ubuntu este urias, in mod particular cand se adauga repositoarele Universe si Multiverse. In ciuda acestui fapt, multi utilizatori se afla de multe ori in situatia de a instala pachete din surse, fie pentru ca versiunea din surse este mai noua adecat cea disponibila in repositoare sau pentru ca doresc sa incerce pachete care nu sunt deloc in repositoarele Ubuntu.
Daca doriti sa instalati pachete din surse, puteti folosi cateva "scurtaturi" pentru a va face viata mai usoara. Inainte de toate, probabil, doriti sa instalati meta-pachetul build-essential, daca nu il aveti deja instalat, precum si uneltele developer. Aceasta prin comanda: sudo apt-get install build-essential; se vor descarca lua si instala GCC, headerele nucleului linux, GNU make si alte pachete de care aveti nevoie.
In continuare, daca veti compila pachete precum Gaim, dat fiind faptul ca o noua versiune a fost lansata, e probabil sa satisfaceti dependintele noului program cu cele ale programului vechi. Petru a face acesta lucru, instalati dependintele necesare la compilare cu sudo apt-get build-dep packagename. Aceasta va instala toate pachetele necesare la compilare ce sunt necesare pentru a compila versiunea disponibila in repositoriul Ubuntu si probabil, astfel, va satisface dependintele necesare pachetului ce urmeaza sa-l compilati.
In final, nu rulati make-install cand compilati din surse; folositi CheckInstall. CheckInstall va crea un pachet debian si il va instala pentru dvs. a.i. sa il puteti deinstala sau face upgrade-ri ulterior.
CheckInstall se instaleaza prin apt-get install checkinstall. Dupa rularea comenzilor ./configure ; make rulati doar checkinstall si rapundeti la cele cateva intrebari simple ce urmeaza. De notat faptul ca daca doriti compilarea pentru o arhitectura AMD64, CheckInstall va selecta X86_64 in loc de amd64 -- ceea ce face ca instalarea pachetului sa nu reuseasca, deoarece Ubuntu se asteapta la instalarea lui amd64 in loc de X86_64.
Apropo, folosirea lui ChekcInstall face viata mai usoara atunci cand pachetul compilat se doreste a fi instalat pe mai multe sisteme. Pentru mai multe detalii, referiti documentlu despre CheckInstall scris de Joe Barr's "CLI Magic". (google it!)
10. Un nou kernel
Ubuntu va instala un nucleu 386 pentru sistemele x86, ceea ce este probabil lucrul pe care nu il si doriti atunci cand aveti un sistem Pentium III sau un CPU mai bun. Nucleul 386 este compilat pentru a functiona/rula bine pe aproape toate arhitecturile cu CPU x86. Extensiile ce apar ulterior la diferite CPU-uri pot fi insa benefice sistemului, oferind facilitati si performante sporite, daca se face uz de ele. Pentru a inlocui nucleul, deschideti Synaptic sau adept, si cautati pachetul linux-image. Veti gasi diferite optiuni. Alegeti pachetul care corespunde CPU-ului ce il aveti instalat in sistem - probabil pachetul linux-image-686 package pentru Pentium III sau versiuni ulterioare de procesoare, sau linux-image-k7 pentru versiunile de procesor AMD mai noi. De notat faptul ca daca aveti un sistem dotat cu procesor pe 64 de biti (si doriti sa il folositi in acest mod, si nu in modul pe 32 de biti) pachetul ce trebuie sa-l instalati este amd64 (pentru procesoare AMD64 sau Intel x86_64).
Bineinteles ca odata pachetul instalat, este necesar un reboot. Un alt beneficiu al nucleelor 686 este prezenta suportului SMP, care ofera un bonus pentru sistemele multi-core si procesoarele Intel HyperThread.
Nota finala:
Daca nici unul dintre subiectele de mai sus nu va ofera raspunsul dorit, incercati Ubuntu Wiki, forumurile existente in tema.
Ca si regula, utilizatorii Ubuntu se ajuta intre ei, si este destul de probabil sa gasiti problema dvs. deja abordata de un alt utilizator.
Alternative Linux la programele Windows
Multi din cei ce au hotarat sa schimbe sistemul de operare Windows (xp ,vista 7)cu o distributie Linux(Ubuntu , Mandriva ,Fedora ,ca sa mentionez numai cateva distributii considerate de mine cele mai folosite la noi) se lovesc de problema gasirii unor alternative la programele ce le foloseau de obicei sub Windows.
Initial am vrut sa fac eu o lista cu aceste softuri dar cred ca o lista completa puteti gasi pe www.linuxappfinder.com , grupata pe categorii, unde sigur o sa gasiti un program care sa inlocuiasca pe cel folosit in Windows,sau puteti propune un program la care sa fie cautate alternative.
Wubi-sau cum instalam Ubuntu in Windows
Wubi va permite sa instalati sistemul de operare Ubuntu ca pe orice alt program in Windows.
Pentru inceput trebuie sa intrati pe site-ul http://wubi-installer.org/ de unde puteti descarca programul Wubi.
Dupa ce am descarcat programul dam clic pe el :
Acum la ,,Instalation drive,, alegem partitia unde vrem sa fie instalat Ubuntu,,,Instalation size ,,putem alege dimensiunea in gb pe care o va ocupa Ubuntu,la ,,Desktop environment ,, putem alege alta distributie de Linux (eu totusi va recomand Ubuntu ),apoi alegem limba (puteti alege romana ca sa fie mai simplu,apoi punem obligatoriu un username si o parola si dam clic pe ,,install,, .
Va trebui sa asteptam aprozimativ o ora pana se descarca Ubuntu:
Clic pe ,,Reporniti acum,, apoi clic pe ,,Terminat,, ,calculatorul se va restarta si dupa restart se va deschide un boot manager care va va da posibilitatea de a alege cu ce sistem de operare sa porniti calculatorul.
Alegeti Ubuntu si dati enter,si va urma instalarea unde nu mai trebuie sa apsati pe nimic
Calculatorul se va restarta automat,si va trebui sa alegeti contul si sa introduceti parola
Acum aveti Ubuntu instalat si la orce pornirea a calculatorului veti avea posibilitate de a alege cu ce sistem de operare sa deschideti calculatorul.S-ar pute sa vi se para complicat Ubuntu dar pe Forumul Ubuntu si pe www.ubuntu.ro veti gasi raspuns la orce problema cu care o sa va confruntati .Wubi functioneaza in toate variantele de Windows inclusiv 7.
UBUNTU
O trecere rapidă în revistă a proiectului Ubuntu.Ubuntu este un sistem de operare gratuit, cu sursele libere ce începe cu largheţea Debianului şi adaugă versiuni regulate (la fiecare şase luni), un obiectiv clar asupra utilizatorului şi uzabilităţii (trebuie „să meargă”) şi un angajament asupra actualizărilor de securitate cu suport timp de 18 luni pentru fiecare versiune lansată. Ubuntu vine împreună cu ultima versiune Gnome, precum şi cu o selecţie de software pentru server şi desktop ce duce la o experienţă confortabilă a instalării unui singur CD.
Software de birou în Ubuntu
Atunci când instalaţi Ubuntu, aveţi la dispoziţie software din categoria procesoarelor de cuvinte pentru a crea scrisori şi documente, software de calcul tabelar pentru analiza afacerilor şi calcule şi software de prezentare ce vă lasă să vă puneţi eficient punctul de vedere în cadrul unei întâlniri de afaceri. Acest pachet software, numit OpenOffice, este compatibil cu Microsoft Office, astfel veţi putea să schimbaţi uşor documente cu prieteni şi colegi care utilizează Windows şi Microsoft Office.
Ubuntu în educaţie
Ubuntu pentru servere Internet
SURSA:ubuntu.weblog.ro
Mai multe informatii despre acest sistem de operare puteti gasi la www.ubuntu.ro