Ghid cumparare iPhone second hand



Mulți m-ați întrebat, la ce să vă uitați când cumpărați un iPhone la mana a doua.
La insistențele voastre, am să vă fac un ghid.

Cum ne pregătim de acasă:

1: Luați o pereche de căști, preferabil unele compatibile deja cu iPhone
2: Luați la voi pe cât posibil un laptop cu iTunes instalat
3: Dacă aveți deja un iPhone, luați încărcător, cablu sau măcar faceți o poză sa verificați inscripționarea de pe produsul care vreți să-l luați.

În primul și primul rând, de asta vă ziceam la pasul 2 sa luați un laptop, luați telefonul cu tot cu cablu si legați-l la laptop.
Dacă iTunes îl detectează corect (adică "iPhone-ul lui gicuța", cați GB etc ) mergeți mai departe.
Dacă nu, râdeți de vânzător și plecați, tocmai a încercat să vă vânda o clonă.

Prima oară ne uităm la ecran si verificăm dacă acesta are zgârieturi.
Dacă nu prezintă zgârieturi multe înseamna ca acel iPhone a fost cât de cât îngrijit.
După ce inspectați minuțios ecranul, vă uitați la spatele telefonului și la rama metalică.
Aceeași treabă, inspectați minuțios și cautați zgârieturile.
Este inevitabil sa găsiți zgârieturi pe rama metalică, dar asigurați-vă ca acestea nu sunt prea adânci și rama nu prezintă urme de cazături.
Să nu uitați să verificați și butonul Home, dacă dintr-o apăsare relativ usoară nu se aprinde ecranul, înseamnă că telefonul a fost folosit destul de mult.

Butonul de Power, nu prea ne dăm seama dacă a fost folosit intens sau nu.
Am întâlnit multe iPhone-uri în care trebuie să apeși mai tare pe butonul Power, să se aprindă ecranul, dar sunt altele la care apeși relativ ușor.
Verificați neaparat ca buton de on/off să fie ieșit din carcasa și să nu fie la nivel cu ea sau mai jos.
Dacă acesta este la nivel sau mai jos, acel telefon a fost deschis și butonul on/off inlocuit.

Urmează inspectat butonul de Silent, asigurați-vă când comutați de pe modul Silent - Normal, că apare pe ecran notificarea că s-a făcut permutarea, ulterior verificați și dacă vibrează pe Silent.
Dacă tot suntem la butonul de Silent, verificați și butoanele de volum, să funcționeze si, la fel ca butonul on/off, acestea trebuie sa fie elevate peste carcasă.
Rulați o melodie și dați mai încet și mai tare.
Dacă funcționează, e ok.




Acum trecem în partea inferioară a iPhone-ului, unde introduceți cablul usb aka portul conector, unde-s poziționate 2 grilaje.
Cel din dreapta ascunde difuzorul iar cel din stânga ascunde microfonul.
Testați dacă muzica are un sonor adecvat.
Apoi inițiați un apel și selectați opțiunea Speaker să vedeți dacă auziți clar interlocutorul și daca acesta vă aude la fel de bine.

Trecem în partea superioară a iPhone-ului, unde este amplasat senzorul de proximitate.
La iPhone-uri de culoare neagră se vede mai greu acest senzor de proximitate, spre deosebire de cel alb.

3.jpg


După ce ați distins senzorul de proximitate, inițiați un apel, acoperiți cu palma senzorul de proximitate și ar trebui să se stingă ecranul.
Dacă se stinge ecranul când acoperiți senzorul cu palma, înseamnă că merge, este funcțional, dar în caz in care ecranul telefonului nu se stinge, senzorul de proximitate al telefonului este defect.

Mai departe verificați jack-ul, băgați o pereche de căști în el și vedeți dacă merge muzica la căști.
Am întâlnit cazuri, în care jack-ul nu recunoștea căștile 100%.
Trebuia să-l scot/bag de câteva ori până să-mi recunoască căștile.
Totodata, verificați dacă telefonul recunoaște comenzile de la telecomandă inclusă pe căștile cu care vine un iPhone.
Un click: pornește/oprește muzica sau răspunzi și închizi un apel. Două clickuri trece la melodia următoare, trei clickuri trece la melodia precedentă.
Verificați ca aceste funcții sa fie funcționale.
Apoi, dați o melodie la maxim, preferabil una cu mult bas, verificați ca acele căsti care vi s-au furnizat să se audă bine și la volumul maxim și să nu sune "spart".

Mai departe, verificați Receiver-ul telefonului, aveți poză în caz că nu știți ce este.
Inițiați un apel, faceți proba audio cum se spune, să vedeți dacă vă auziți bine cu interlocutorul.
Dacă totul este ok, uitați-vă la Receiver, să vedeți dacă are mizerie excesivă sau nu.
De exemplu Receiver-ul, dacă nu-l cureți periodic, se înnegrește și o să aibă tot felul de imperii acolo.
Dacă este cât mai curat Receiver-ul și are o culoare deschisă, a fost îngrijit.

Acum să trecem la chestii mai serioase.
Dacă telefonul care-l achiziționați are garanție, uitați-vă la cei doi senzorii a.k.a "Liquid Contact Indicators" care detectează dacă iDevice-ul a fost în contact cu vreun lichid.



Acești senzorii trebuie să fie de-o culoare deschisă, alb-roz, ca să nu fie activați, dar dacă au o culoare mai închisă la culoare, aparatul a fost în contact cu un lichid, astfel anulându-vă garanția.
Atenție, doar dacă unul dintre senzorii a fost activat, pierdeți garanția.

Acum intrăm în meniul telefonului și prima oară testați Wi-Fi-ul.
Wi-Fi-ul este foarte important să meargă având în vedere tehnologia actuală.
Dacă puteți, rugați vânzătorul să vă întâlniți la o cafenea, McDonalds, unde este Wi-Fi gratuit să testați funcția.
Conectați-vă la Wi-Fi, rulați o pagină în Safari, să vedeți dacă se încarcă website-ul și "umblați" un pic pe Wi-Fi să vedeți dacă nu se întrerupe Wi-Fi-ul.
Daca nu aveti posibilitatea, macar cautați să afișeze rețele wireless din zonă.

Dacă totul este ok, trecem la funcția Locations aka GPS-ul.
Dacă vânzătorul are jailbreak pe telefon, se poate testa prin programele aferente de navigație, fără Wi-Fi sau trafic de date.
În caz că vânzătorul nu are jailbreak pe telefon, puteți testa GPS-ul cu aplicația Maps, dar aveți nevoie de Wi-Fi sau trafic de date.

Dacă vânzătorul are internet pe telefon, utilizați-l odată cu GPS-ul și împuscați 2 iepuri dintr-un glonț cum s-ar zice.
Pentru a realiza asta, lansați aplicația Maps de pe ecran.
În partea de sus a ecranului ar trebui să vedeți că a aparut o săgeată care indică faptul că telefonul caută semnal GPS.
Pe ecran, după câteva secunde (dacă ești în aer liber) vei fi reperat pe hartă (care se încărca via 3G)
O altă funcție ce trebuie să testați, este bluetooth-ul, dar aveți nevoie de o pereche de căști ce beneficiază de tehnologia bluetooth, sau de un iPhone, cu care să vă jucați un joc prin bluetooth.
Dacă nu vă interesează funcția bluetooth-ul, treceți peste.
Dacă funcționează transmițătorul Wi-Fi, 99.99% că va funcționa și Bluetooth-ul, fiind pe același integrat.

Un aspect important pentru un cumpărător este bateria.
Cum putem verifica bateria?
Dacă vânzătorul are jailbreak pe telefon, puteți să-l rugați să vă lase să instalați din Cydia, tweak-ul BatteryinfoLite care este gratutit din repo-ul BigBoss, repo preinstalat cu Cydia.
Dupa instalare, deschideți aplicația.

Veți da de o imagine care arată așa:
securedownload.png

Am încadrat ce vă interesează.
"Cycle count" = numărul de cicluri de încărcare al bateriei.
Telefonul trebuie să aibă cât mai puține cicluri de încărcare, ca bateria să fie cât mai aproape de capacitatea care a avuto din fabrică. (NICIODATĂ nu veți găsi un telefon cu bateria 100%, dar să nu fie prea mare diferență)
Dacă telefonul are 400 de cicluri de exemplu, iPhone-ul mai are 80% din capacitatea de fabrică a bateriei.
Bun, asta e valabil pentru cei cu jailbreak.

Pentru cei fără jailbreak, singura cale este să introducem Serial Number-ul telefonului pe acest site (aici bagă căutătorul nostru, îți zice și data de producție).
Introducând SN-ul pe site, putem vedea în ce săptămână/lună/an a fost fabricat telefonul.
Deși câteodată au relevanță aceste informații.
De ce spun asta?
De exemplu, eu mi-am achiziționat 4S-ul în Aprilie și al meu o fost fabricat în săptămâna a doua din luna Ianuarie.
La fel și cu iPhone 4, l-am achiziționat în Noiembrie și el a fost fabricat în a treia săptămâna din August.
În concluzie, ar trebui să fie un decalaj de 3-4 luni dintre fabricare și achiziționare.

Mai departe în încursiunea noastră de achiziționare iPhone-uri, ne uităm la ecran.

 O problemă generală ce au iPhone-urile, este tenta gălbuie a ecranului.
O poză ce ilustrează perfect ce vreau să spun.



Deci uitați-vă la culoarea ecranului, să nu fie "gălbejită".
În caz că omiteți această verificare și luați unul cu tentă mai gălbuie, nu este nici o problemă.
Color Profiles din Cydia, remediază această problemă.
Nu uitați să butonați bine touchscreen-ul, ca să nu aibă probleme.
Tot la touchscreen, uitați-vă să nu aibe praf sub ecran.
Am întâlnit multe cazuri de genul.
În teorie, iPhone-ul este sigilat, dar praful ajunge sub ecran.
Deci să nu omiteți acest pas.
Daca este praf sub ecran, este un indicator destul de bun ca acel telefon a fost desfăcut.

Următorul pas este să verificăm ambele camere, asta în caz că achiziționați iPhone 4/4S.
Camera principală cea din spate, testați autofocus-ul.
Deschideți aplicația și apăsați în orice parte a ecranului și ar trebui să se focalizeze telefonul.
După ce ați testat dacă face poze, testați și dacă filmează.
Filmați un pic, redați filmarea și vedeți dacă este ok.
Uitați-vă și la camera principală atent, să nu aibe ceva impurități, deoarece iPhone-ul în teorie este sigilat din fabrică.
Camera din față, aka camera Facetime, nu ar trebui să aibe probleme.
Comutați de pe camera principală pe camera secundară și vedeți dacă face poze.

Acum, trecem pe partea de rețea.
Dacă iPhone-ul care doriți să-l achiziționați este neverlocked aka decodat din fabrică, împrumutați o cartelă microsim de la un prieten, dar să fie pe altă rețea decât voi.
Înainte de a face orice test, verificați dacă acel telefon nu are Gevey SIM sau altă variantă a acestui produs, sau să nu fie Cydia instalat.
Daca este Cydia instalat, intrați în Cydia și verificați ca Ultrasn0w să nu fie instalat.
Băgați o cartelă de Orange și una de Vodafone să zicem.
Dacă la ambele prinde semnalul, atunci este Neverlocked.
Dacă este codat, funcționează doar pe o rețea sau pe niciuna.
Ca să fiți sigur, că iPhone-ul vostru e codat sau Neverlocked, introduceți IMEI-ul aici și vă arată dacă iPhone-ul este codat sau decodat din fabrică.

Nu uitați să dați un reboot sau un hard reset la telefon, să vedeți dacă pornește, indiferent dacă are jailbreak sau nu.
Un alt aspect important este să testați dacă iPhone-ul se încarcă.
Postez o poză cu un încărcător de iPhone original, ca să stiți.



Încărcătorul ăsta, îl avem noi în Europa de la iPhone 4 încoace.
Pe cablu de date, trebuie să aibe inscripția "Designed by Apple in California.Assembled in China".

Instalare Avast Free

Considerat de mine cel mai bun antivirus gratuit, Avast Free poate fi usor instalat pe orce pc cu XP, Vista si 7 oferind o buna protectie a pc-ului .pentru a descarca Avast free un clic aici
Nu trebuie decat sa dati clic pe Download Now si browserul va salva fisierul acolo unde este setat sa faca asta ,la mine Firefox a salvat fisierul pe Desktop.
 Acum nu trebuie decat sa deschideti fisierul salvat (avast free antivirus setup.exe) clic pe Run si instalarea va incepe.
 Daca nu doriti sa va instaleze si Google Chrome odata cu antivirusul debifati optiunile acestea din partea de jos a ferestrei si apoi dati clic pe Expess Install.
 Va aparea apoi fereastra unde trebuie sa va inregistrati pentru a obtine dreptul de a folosi un an acest antivirus.pentru a face asta clic pe Register apoi completati cu numele si adresa de email(atentie trebuie sa scrieti o adresa email corecta ,valabila !!!!) ,
clic pe Register for free ,si urmatoarea fereastra va incerca sa va pacaleasca un pic sa incercati trialul internet Security pentru 20 de zile ,evitati asta dand clic pe Stay with basic protection.
  Daca instalarea a decurs bine si produsul a fost inregistrat ok ar trebui sa arate exact ca in imagine si la Mentenance> Registration ar trebui sa arate ca va mai raman 365 zile in care aveti dreptul sa folositi acest antivirus.
 Recomand sa scanati periodic intreg calculatorul si sa verificati daca antivirusul are actualizarile la zi.

www.bidbuy.ro o alternativa gratuita la okazii.ro

As vrea sa va prezint un site care in timp cred ca va concura cu okazii.ro ,acum nu prea are el multe anunturi pe el dar promite.
www.bidbuy.ro e site-ul si deocamdata fiind la inceput nu percep comisioane si inscrierea se face destul de usor.
 Mi-am facut si eu cont cu toate ca nu prea am ce vinde pe moment dar e bine sa ai cont pe un astfel de site pentru ca in timp nu se stie.
 Sper ca in spatele lui sa fie niste persoane serioase si  sa nu aibe soarta lui www.shop-bay.ro si sa fie inchis exact cand incepea sa fie cat de cat cunoscut.